Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, marți, după antrenamentul cu public efectuat de Lucian Bute, că pugilistul român comandă în fiecare seară ce vrea de mâncare, însă nutriționistul Interbox, Melanie Olivier, îi schimbă de fiecare dată meniul cerut.
„În dimineața galei mai avem un cântar oficial în care el nu trebuie să depășească 10 pounds, adică patru kilograme și jumătate. Mănâncă normal, în conformitate cu ce Melanie Olivier îi prescrie. Aproape în fiecare seară am mâncat împreună, iar ceea ce Lucian comandă, nu ajunge de obicei în farfuria lui, pentru că e Melanie acolo și zice că «aia nu, aia nu, aia da, aia nu». I-am și spus în glumă că ea comandă în locul lui„, a spus Obreja.
Rudel Obreja a afirmat că Lucian Bute este emoționat în perspectiva galei de sâmbătă. „Lucian e foarte bine ca stare de spirit. E emoționat pentru ceea ce urmează. Lucian e obișnuit cu dreptacii, iar un boxer cu garda inversă e mai dificil. S-a antrenat însă, a mai avut încă două meciuri în carieră cu boxeri stângaci. Mendy e bun pe brațul stâng. Mendy e mai bătrân ca el, dar e mai experimentat. Sunt avantaje și dezavantaje. Lucian are avantajul că e campionul mondial, cel mai bun din lume„, a adăugat Obreja.
Președintele FR Box consideră că Jean-Paul Mendy practică un box murdar: „L-am văzut pe Mendy, el dă și cu capul, dă și cu coatele, dă și la rinichi, dă și sub centură. E un boxer «dirty», deși el spune că nu„.
Rudel Obreja a anunțat că va suplimenta numărul de bilete pentru gala de sâmbătă, chiar dacă nu s-au vândut încă toate tichetele. „Mai sunt bilete și le vom suplimenta. În organizarea acestei gale m-au asasinat telefoanele pentru bilete. Am fost azi noapte la Romexpo, mă duc de două-trei ori pe zi acolo. Așa suntem noi românii, contracronometru. Făceam o comparație cu ce se întâmplă în Canada, acolo lucrurile sunt prea terne, prea liniștite. Noi trebuie să simțim că trăim”, a subliniat Obreja.
Lucian Bute își va pune în joc pentru a opta oară centura mondială în fața francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei „Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo și va fi transmisă de Pro TV.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER